#99: Cum iti schimba viata un profesor
Cum i-am spus dirigintei mele ca as fi vrut ca ea sa fie mama mea si de ce crede Profesorul ca relatia cu elevii este cel putin la fel de importanta ca actul didactic
Toata lumea stie ca pe 24 ianuarie sarbatorim Mica Unire, dar mai putina lume cunoaste faptul ca 24 ianuarie este Ziua Internationala a Educatiei, zi pe care am hotarat sa o sarbatoresc alaturi de unul dintre profesorii speciali ai copilariei mele, doamna Sorina Danaila. Pentru ca stiu ca o sa ma intrebi asta: ii poti descoperi povestile fabuloase despre un Iasi de legenda pe https://sorinadanaila.ro/.
Buna ziua, doamna profesor! Amprenta dumneavoastra in cadrul Colegiului National ”Mihai Eminescu” din Iasi este incontestabila. Cum ati ales sa ramaneti aici, sa indrumati atatea generatii de elevi?
Alegerea a fost extrem de simpla. A fost pur si simplu o onoare sa devin, dupa ce am fost eleva acestei scoli, profesor pentru niste elevi in care ma vedeam pe mine la varsta lor. In plus, sansa pe care am avut-o, ca tanar tasnit dintr-o societate care nu punea in niciun fel pret pe ”omul potrivit la locul potrivit”, sansa, deci, de a ajunge la un atat de prestigios liceu, nu as fi putut-o rata nicicum. Ar fi fost, aproape cu siguranta, sa-mi ratez viata.
Care credeti ca sunt cele mai mari provocari ale vietii de profesor?
Uh, dar cate nu sunt...
Mai intai si mai intai sa iubesti neconditionat, chiar si atunci cand esti suparat si copiii te ”urasc” pentru ca nu mai esti un curcubeu sau un foc de artificii. În aceste conditii, sa le arati ca esti suparat, dar nu ca un profesor, ci ca un om, care are un suflet si o putere care nu este aceea a unui supraom (sau wonder woman).
Apoi sa te adaptezi, in permanenta, sa ai puterea sa schimbi piei peste piei, aruncand-o mereu pe cea care tocmai devenise confortabila, yeeeyyyy. Unde mai pui ca aceasta presupune sa fii mereu in ascultarea, sa vii mereu in intampinarea nevoilor copiilor, nevoi reale, niciodata factice si de carton, nevoi care striga si te apuca de suflet si in fata carora, daca ai ramas surd, ai murit.
Sa-i respecti, sa le arati ca esti un partener, chiar si atunci cand tu esti putin mai savant decat ei. Sa-i respecti intr-atat, incat sa te lasi judecat de ei, la scena deschisa, fara farafastacul ”eu sunt profesor si sunt intangibil”. Am invatat enorm din aceste infruntari in care copiii mi-au spus cum ma vad si ce nu e bine la mine. Faptul ca m-am schimbat este cel mai profund omagiu pe care li-l pot aduce, caci ceea ce sunt azi sunt si gratie lor, in extrem de mare masura.
In sfarsit, sa-i lasi sa plece departe, depasindu-te, uitandu-te, aruncand la spate ideea tare pernicioasa ca vei fi fost, vezi Doamne, un model in viata lor timpurie. Sa le acorzi libertatea, dreptul, sansa de a zbura liber cat mai sus. De aceea detest intalnirile festiviste, in care copii ajunsi oameni in toata firea isi lauda profesorii. Gresit! Lauda cea mai mare este omul care a devenit, viata lui implinita, reusitele lui de orice fel si bucuria pe care o are de a trai. Atat si nimic mai mult.
Mama si profesor: cum se imbina cele doua roluri si cat de mult pot fi ele separate?
Se spune ca cizmarul nu are ciubote si croitorul nu are haine. Poate ca este un dram de adevar si in faptul, cam inspaimantator, ca un profesor, care are, finalmente, sute si sute de copii, pe care, daca-i iubeste, devin clar ai lui, isi imputineaza puterile si disponibilitatea pentru ai lui de acasa. Dar eu nu cred ca e intru totul adevarat. Pentru ca iubirea pe care o dai unuia este intreaga si identica in calitatea ei cu cea pe care o dai celuilalt. Nu exista diferenta de calitate, ci doar de nuanta. Or copiii mei, Daria si Mihai, nu cred ca au simtit nicio clipa ca au fost iubiti mai putin pentru ca la scoala ii iubeam pe colegii lor, mai ales atunci cand ma scoteau din minti, si unii si altii 😊
Mai complicat e cand chiar esti si mama si profesor. Lucru pe care nu-l recomand niciunui profesor, ever. Eu am fost cel mai dur, neiertator, nedrept chiar, profesor tocmai cu propriii mei copii, pe care nu i-am favorizat niciodata, dimpotriva, i-am supus la niste exigente care, astazi, recunosc, mi se par exagerate.
Eu imi amintesc ca, in clasa a cincea, i-am scris doamnei diriginte un biletel in care i-am spus ca mi-as fi dorit ca ea sa fie mama mea. Nu am vorbit despre asta decat dupa multi ani. Cum simte un profesor acest tip de afinitate extraordinara pe care un elev o are fata de el?
E o mare responsabilitate. Pentru ca Parintele este de neinlocuit. Mai ales atunci cand il urasti, vrei sa dispara din orizontul tau, vrei sa te rupi de lanturile cu care poate ca te tine prizonier (chiar daca nu-si da seama de asta), vrei sa inceteze toata acea poliloghie insuportabila care este expresia grijii lui nemasurate si a iubirii venite din vintre. Sigur, un parinte intelept intelege, adica isi aduce aminte ca si el a simtit la fel, accepta si realizeaza ca trebuie sa-si duca rolul pana la capat, cu conditia ca firul de aur care-l leaga de puiul lui sa nu se rupa iremediabil.
In acest context tulbure, profesorul de la scoala poate aparea ca un ”parinte” care depaneaza. Un alt adult, care pare ca e mai bun, mai asa cum ne-am astepta sa fie Mama si Tata. Dar care, oricat de binevoitor si implicat ar fi, nu este legat de copil prin legile cumplite ale carnii si sangelui. Daca, insa, profesorul este intelept, va accepta acest rol fara sa-l internalizeze intru totul. Va face, dimpotriva, puiul sa inteleaga ca exista mai multe fatete ale iubirii in lume, intre care cea a parintilor straluceste cel mai luminos, doar ca, atunci cand lumina principala paleste, oboseste, intra in scena celelalte proiectoare, mai blande, mai suportabile, care pot si trebuie sa sustina lumina principala din sufletul parintilor.
Asta, desigur, atunci cand parintii sunt Parinti. Caci sunt parinti si parinti...
Educatia ne schimba; scoala ne schimba; profesorul poate deveni un model pentru elevii sai. Fiica mea vrea sa devina medic pentru ca o indrageste foarte mult pe "profa de bio". Cat de constient este, oare, un profesor, de puterea pe care o are asupra elevilor sai?
Știu si eu? In general, puterea de care un profesor se prevaleaza este cea bruta. Eu sunt cel care detine controlul si cu asta basta. Cel putin in invatamantul nostru, romanesc. Profesorul prieten, camarad de descoperiri, initiator in secretele lumii este mai rar si, cu siguranta, este constient de puterea lui diferita de cea bruta. Dar, oricat de mare ar fi si aceasta putere, ea nu trebuie sa devina una inhibitoare. Sigur, cui nu-i place sa fie ridicat in propriii sai ochi de imaginea pe care o regaseste in cei ai copilului?
Dar modelele sunt periculoase. Ele pot ghida pe cai care nu intotdeauna sunt si cele profunde ale copilului, ele pot, mai rau, prinde ca-ntr-o capcana pe cel care crede ca tot ceea ce vine de la model este perfect, minunat, scaldat in soarele binelui. Ca sa nu mai vorbim de capcana pe care modelul si-o intinde siesi, in care tentaculele orgoliului, senzatiei de putere sunt ingrozitoare.
De aceea, modelele sunt vitale, esentiale existential vorbind doar in masura in care ele insele il incurajeaza pe discipol sa le abandoneze pentru ca acesta sa-si gaseasca propria cale.
Țineti legatura cu multi dintre fostii elevi, chiar mai mult decat alti profesori. Care credeti ca e secretul dumneavoastra, care v-a facut atat de "iubibila", vorba cantecului?
Sunt mereu atenta la ce fac copiii mei. Discret, fara ca ei s-o simta, stiu ce fac, cum isi traiesc viata, uneori chiar simt, printre cuvinte si randuri adresate altora si in contexte departe de relatia noastra, ca sunt fericiti sau, dimpotriva, ca sufera. Atunci le trimit, pe caile invizibile ale sufletului, toata energia mea pozitiva (vestitele mele pase magnetice...) Ma bucur, insa, nespus cand vin catre mine si-mi arata ca inca le mai pot fi de folos, fie si numai ca sa-i ascult eliberandu-si, astfel, tensiunile si presiunile. Imi place rolul de supapa 😊. Dar vin cand doresc ei... si-atunci fac ce stiu eu mai bine - le arat ca ii iubesc.
Ce ma face iubibila de copii? Nu stiu, chiar nu stiu. Faptul ca sunt mereu aici pentru ei, in termenii timpului omenesc si nu numai? Faptul ca nu-i mint si nu-i insel, chiar daca-i doare ce le spun? Faptul ca ma tem, totusi, de a nu le face rau, de aceea imi cantaresc cuvintele ca un alchimist nebun? Faptul ca sunt vulnerabila si nu am ezitat niciodata sa le arat acest lucru? Faptul ca ma lupt cu rezistentele lor, avand credinta ca, intr-o buna zi, vor pricepe ce voiam sa le spun si ce anume voiam sa le arat ca este viata, chiar daca deseori, cu siguranta, am gresit... Am insirat, de fapt, aici, o asceza de o viata, pentru ca toata aceasta ecuatie in care termenul principal este insasi existenta copiilor este un permanent exercitiu de control al propriei tale existente. O asceza.
De actualitate
Incepand de anul viitor, specialistii care nu sunt profesori vor putea preda in clasele cu invatamant dual. Mai multe informatii despre acest subiect, aici.
Pana pe 31 ianuarie se depun actele pentru bursele de studiu si bursele de ajutor social. Dupa debandada creata de o exprimare neclasa, Ministerul Educatiei vine cu lamuriri suplimentare despre modul de acordare a acestor burse.
Doua echipe de studenti de la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca s-au calificat in finala concursului international de studii de caz de la Toronto.
Se pare ca saptamana aceasta, copiii se vor putea testa din nou. Acasa sau la scoala, nu e clar, cu aceleasi teste rapide, de data aceasta ambalate individual. Medicii de familie vor fi si ei implicati in procesul de testare a persoanelor cu simptome Covid. Iar daca vrei si o veste buna, mai multi specialisti sunt de parere ca Omicron va pune capat pandemiei de coronavirus, cel putin in Europa, dupa ce va infecta peste 60% din populatie.
Poate te intereseaza
Lansare de carte, online: Unde e Sara? e un volum ilustrat sensibil despre Filip, care se intreaba daca viata lui nu ar fi cumva mai buna fara Sara, sora lui care “face terapie”.
Tot despre un profesor extraordinar este vorba si in evenimentul Experiente din educatie; de data aceasta, invitat este doamna profesor Ema Patrichi, fondatorul blogului EmaLaScoala.
Despre Provocarile alergiilor alimentare, intr-un eveniment live la care participa dr. Alexis Cochino, medic primar pediatrie si medic specialist Alergologie si Imunologie.
Pornind de la ideea ca relatia medic - pacient sta la baza reusitei tratamentului, un eveniment PediPractic pe tema: Tratament, Atasament si Comunicare in Pediatrie.